De multe ori, persoanele care ajung la mine în terapie văd stresul și anxietatea ca pe niște inamici de temut. Vin cu dorința de a „scăpa” de ele, de a le „extirpa” ca pe ceva străin de ființa lor. Dar, în abordarea Ericksoniană, noi privim lucrurile puțin diferit. Milton Erickson spunea adesea că fiecare simptom poartă în sine un sâmbure de soluție.

Ce sunt, de fapt, stresul și anxietatea?

Imaginează-ți pentru un moment că ești căpitanul unei nave. Stresul nu este furtuna în sine, este mai degrabă felul în care pânzele tale reacționează la vânt. Iar anxietatea? Ea este „Paznicul” tău interior care strigă: „Atenție, s-ar putea să apară stânci la orizont!”

Problema să știți că nu este vocea Paznicului, ci volumul la care acesta strigă și mai ales faptul că, uneori, el vede stânci acolo unde este doar umbra unui nor.

Simptomele ca mesaje

Atunci când inima începe să bată mai tare, când respirația devine superficială sau când gândurile aleargă ca niște cai scăpați de sub control, corpul tău NU încearcă să te saboteze. Din contră, el încearcă să te protejeze. Mintea ta inconștientă, acel rezervor uriaș de resurse și experiențe, a învățat la un moment dat că această stare de alertă te-a ținut în siguranță.

„Mintea ta știe mult mai multe decât crezi tu că știi.” — Milton Erickson

Cum transformăm anxietatea în aliat?

În terapia ericksoniană, așa cum spuneam, nu luptăm cu anxietatea. O „invităm la un ceai”. Iată câteva perspective care te pot ajuta să începi acest proces chiar acum:

• Acceptarea stării: În loc să spui „Trebuie să mă opresc din a fi anxios” (ceea ce creează și mai mult stres), încearcă să spui: „Observ că o parte din mine este îngrijorată acum. Mă întreb ce încearcă această parte să facă bun pentru mine?”
• Utilizarea resurselor trecute: Amintește-ți de un moment din viața ta când te-ai simțit în siguranță, calm sau stăpân pe situație. Nu trebuie să fie ceva grandios. Poate fi doar amintirea soarelui care îți încălzea pielea într-o după-amiază de vară. Acea stare încă există în tine; ai nevoie doar de permisiunea de a o accesa din nou.
• Respirația ca ancoră: Nu trebuie să respiri „corect”. Doar observă cum aerul intră și iese. Lasă corpul tău să găsească propriul ritm, acela care îi aduce confort, în ritmul lui, nu în al altuia.

O mică sugestie pentru mintea ta

În timp ce citești aceste rânduri, poți să îți permiți să devii curios. Curios în legătură cu modul în care, chiar și în momentele de stres, o parte din tine știe să mențină echilibrul. Poate că vei observa cum piciorul se sprijină pe podea sau cum umerii pot coborî doar un milimetru, simțind greutatea plăcută a relaxării care începe să se instaleze… atunci când ești pregătit.

Stresul și anxietatea sunt doar începutul unei conversații mai profunde cu tine însuți.

Și, ca în orice conversație bună, primul pas este să asculți.

Dacă simți că această „furtună” interioară este prea intensă, sunt aici să lucrăm împreună.

Conform preferinței tale, mă poți contacta oricând pe e-mail sau  telefon pentru a stabili o primă ședință.